ODÃ LUMINII
Lumina sfântã a venit de curând
în sufletul meu
şi cu ea L-a adus pe Iisus,
Domnul ei şi-al nostru.
Lumina sfântă a cuprins
sufletul meu într-o îmbrãţişare caldã,
şi cu ea a venit iubirea
pentru creaţie, creaţia Lui.
Creatorule Sfânt, în nesfârşirea
Iubirii Tale, mi-ai deschis
lumi de tainice chemãri,
rugi spre nemurire înãlţate
şi cântãri
de heruvimi.
Lumina a bãtut la poarta inimii mele
şi-am deschis.
Binecuvântările toate-au nãvãlit înãuntru
sã mã-mbie şi sã mã umple
cu curcubeu.
Curcubeele astrale s-au înãlţat în rugi
în palatul Luminii,
şi-acolo au aprins lumânãri de suflete
arzând pentru El şi
pentru Ea, Maica Sa,
Maica Luminii.
ILUSTREI FECIOARE
Preacucernicã Maicã
şi Marie a sufletelor noastre,
rugã aduc Ţie
de-nãlţare a inimii,
de cãldurã şi iubire
'ngemãnate în cântãri
şi-n bãtãi de aripi ale spiritului.
Astral poem de luminã
şi-mbãtãtoare miresme
de crini,
ai adus cântarea
şi-un suspin.
Apãsãtor suspin de sfinţire
a sufletului meu preaplin,
de lumeştile daruri,
de-amãgiri care cresc,
de speranţe pe maluri
pustii înnecate,
de dureri care cresc.
Preablândã Fecioarã
şi Maicã a mea,
eu îţi caut sãrutarea
din patima grea.
Sã fii pentru mine
speranţã şi trai
de serai,
şi orice-amãgire
uitãrii s-o dai.
CÃUTÃRI ŞI-MPLINIRI
Sufletul meu se-nalţã
de dalbe cântãri.
A mea mântuire
'ntr-a Tale chemãri.
Şi vãd nemurirea,
cu sufletul Te caut,
voia Ta, Doamne,
mereu am sã fac.
Steaua iubirii
se-nalţã pe cer,
şi omul menirii
venit-a sã bem,
din cupa-mplinirii
cu bine suprem,
cu vin şi cu pâine
şi-al nostru:
"Te vrem, Doamne!
în inimi sã vii,
sã umpli fiinţa,
sã fim iar copii!"
CUPA
Preot pentru Tine
Doamne, vreau sã fiu.
Sã-mplinesc
Voinţa,
a Ta eu sã fiu.
Cu binecuvântare
primit-am mereu,
Cuvântul de la Tine
şi straiul Tãu.
Venit-a şi vremea
sã fiu ce am fost,
dintotdeauna
mireasã.
Cu post şi rugãciune
primi-voi steaua Ta,
a noastrã menire
e în Voia Ta.
Voinţa mea este
al meu gând crescând,
sã fiu sãrbãtoare a Ta pe pãmânt.
Şi inima-mi, iatã,
palpitã mereu,
vreau cupa cu mine,
sã m-adãp mereu.
Cu vin şi cu pâine
Primi-voi mereu
a Ta-mbrãţişare,
sã m-alint mereu.
AMÃGIRILE LUMII
şi toate sunt,vai!
speranţe deşarte.
şi sufletul ai
doar viaţa aceasta.
Şi cealaltã viaţã
tot sufletul ai,
doar viaţa aceea.
Uitãrii nu da
heruvimii şi îngerii care,
îţi spun, te îmbie,
sã nu uiţi de teamã,
cãci ea te-mpresoarã
lãsãrii sã dai,
cerescul lor cântec
şi chei de serai.
Seraiul e-un înger
cu sufletul plin,
de caldã iubire,
de-ncercãri,
de linã trãire,
de rugi şi chemãri,
de-a lumii trãire,
când plânge cu flori.
Seraiul e-un înger
cu aripi de chin,
ce-l uiţi de îndatã,
ce-nalţi un suspin
de iertare,
de tainic legãmânt,
cã vei lãsa uitarea
ce cade pe pãmînt.
Cã va-nflori credinţa
din tainice cãmãri,
şi va muri dorinţa
de mãriri şi dãri,
de bineţe şi-nclinãri nefireşti,
spre-a lumii-amãgire,
spre crãieştile mãşti.
Cãci craii de curte,
de aripi sunt sãraci.
Crai sã fii atunci
când lauda o laşi,
când orice privire
şi orice drumeţ,
şi-aduce smerire
şi trai de citeţ
al celor sfinte;
de-ndrumar pentru ei,
de oameni pãrinte
şi pãstrãtor de chei.
Acestea ţi-au fost date,
sã duci coroana grea
a preacucerniciei
în neputinţa ta.
A Domnului e calea,
pe ea tu sã pãşeşti,
sã fii drumeţ smerite,
sã ierţi, sã creşti
în cele sfinte
şi, sufletul sã-l ai
curat ca o icoanã
şi cu miros de rai.
ŞTIINŢÃ
Ştie sãmânţa
de ce-a fost aruncatã,
de Mâna Preasfântã
de ce-a fost îngropatã.
Ştie o cicoare
de ce-a-nflorit albastru,
de ce plouã cu soare,
de ce-a-nnorit un astru;
de ce-a lumii mãrire
nu-şi recunoaşte Astrul,
de ce-a murit
lumina, în sufletul nostru.
Orice sãrbãtoare
îşi are-n viaţa ei,
o dozã de albastru
din curcubeul Lui.
Lumina cunoscut-a
cã e fecioara Lui,
cã s-a-nãlţat la ceruri
sã fie faţa Lui.
A noastrã înãlţare
veni-va
şi noi cârtim,
şi plângem în picioare
când în genunchi
venit-a El la noi,
şi a spãlat picioare
cu-amarele-I sudori.
Venit-a Sãrbãtoarea
sã batã la geam,
noi vrem sã rãsarã speranţa
pe ram de mãslin,
cãci Pacea veni-va
în noaptea cea grea,
când va-ncolţi sãmânţa
ce bineţe-I va da.
RUGÃ APRINSÃ
Lumina cerului,
în curcubeul gândului.
Speranţa omului,
în colţul ochiului.
Lacrima ochiului,
în Palma Domnului.
Îngerul drumului
în neaua rugului aprins
al inimii.
Calea bãtutã
şi plinã de spini,
e o sãrbãtoare
şi paşi de heruvimi
cãlcat-au spinii ei.
Lumina omului
în Palma Domnului,
în El sã fie voia lui.
Amin.
ŢIE, DOAMNE
Numai Tu, Doamne
ştii câte chemãri
înãlţat-am spre Tine.
Numai Tu, Doamne
cunoşti ce culori
zboarã cãtre Tine.
Numai Tu, Doamne
aduci bucurie
în colţ de-ncruntãri
şi Ţie, Doamne
Îţi aduc a mele închinãri.
Spre Tine înalţ
lumescul meu gând,
şi Ţie-Ţi aduc
apã când plâng
a mele pãcate.
Însetat Tu o bei
şi faci pentru mine
cununã de tei.
ODIHNÃ, ŢIE
Acum odihneşte, Doamne,
povara Ta grea
şi las-o la mine
sã Te ajut.
Ea e grea
şi grele-s cuiele ce-n mâini
Ţi-au bãtut
şi lacrima
când Te-a durut.
Odihneşte-Te, Doamne,
în inima mea,
cãci mâine Te-ajut
sã duci Crucea Ta.
Astãzi opreşte-Ţi picioarele-n prag,
primi-vei o pâine
şi-o canã de apã.
Însetat Tu mânca-vei
pomana mea
şi mulţumit odihni-vei
în lacrima mea.
A puf ea miroase
şi rãnile-Ţi dreg
cu-a mea sãrutare
şi somnu-Ţi petrec.
Cãci mâine purta-voi
pe umãr Crucea grea
şi Tu lângã mine
vei fi,
toatã calea.
Amin.
REGÃSIRE
Povara Cerului
cãzuta-n mâna mea.
Cu ea venit-a
crucea Ta.
Cu ea, smeritã
Lumina Ta
şi ruga
ca mâine sã fiu
roaba Ta.
Cinste este mie
acest îndemn,
cãci înãlţare are
parfumul de lemn.
A Ta sunt, Doamne
de mii de ani,
acum aflat-am
ce Tu îmi dai.
GÃZDUIRE
Primi-Te-voi , Doamne,
în suflet mereu,
sã fac sãrbãtoare
din gândul meu.
Spre Tine înãlţa-voi
ale mele rugi,
privi-voi spre Tine,
zbura-voi spre cruci.
În Tine mi-e viaţa,
cu Tine în rai
lua-vei tâlharul
ce moare pe scai.
Înscãite-s cãrãrile greu,
cãlca-voi pe ele,
spina-vor mereu
patimi grele şi
luciri de pãcat.
Primi-Te-voi, Doamne,
în suflet sã-mi stai!
Arat-ai pentru mine
poteca de scai.
Primi-Te-voi, Doamne,
cu mine sã fii!
Potirul voi umple
Din viţe de vii.
PÂINE ŞI VIN
Gãzduitã sunt
în Casa Ta,
Primi-voi coroana
din mâna Ta.
Venit-a şi vremea
alãturi sã-Ţi stau,
cãci greu rãtãcit-am
şi calea e grea.
Ostenitã-Ţi cer
o canã cu vin
şi pâine cu sare.
Un strop de venin
primit-am şi vreau,
sã-mi dai alinare,
speranţã sã beau.
Cãci moartea-i aproape
şi-alãturi eu simt,
cum clatinã vina
ce eu o cuprind.
Eu beau din licoare
şi sete-mi mai e,
mai dã-mi o cutie,
eu vãd cã mai e.
Dã-mi, Doamne,
pachet pentru drum
şi-o sticlã mai mare,
sã n-aud de scrum,
de-nsetare, de arşiţa grea,
sã am de-nãlţare,
sã trec prãpastia.
