Dragostea mea,

Cerul se face verde, verde ca iarba ce creşte în sufletul meu, ca primăvara ce-mi împânzeşte inima, sufletul meu, ce de-atâta dor plânge, înnorându-te cu iubire.
Dragostea mea, cât te-am aşteptat ....Până la sânge te-am aşteptat, sperând c-ai să mă umpli cu-atâta iubire, pe cât te-am aşteptat : până la Dumnezeu şi-napoi.
Te caut, te caut mereu, în mine şi-nafară. În fiecare bărbat ce l-am întâlnit, e o sclipire din tine. Te caut oarbă şi istovită, de cele mai multe ori, de-atâta aşteptare, iubirea mea însorită.
Inima mea te simte, te-a chemat neîncetat, atâtea nopţi, atâtea zile, crunt adunându-te din neant, adorându-te, deşi nu te-a văzut în această viaţă, sau dacă te-a văzut nu te-a detectat. Atingându-te în neant, adunându-te, strângându-te în mine neîncetat, te-am creat şi te creez mereu, până-mi voi recăpăta vederea şi te voi zări neaşteptat, lângă mine, unde eşti de atâta timp. În singurul loc unde nu te-am căutat, în mine.
Rătăcesc zi de zi, atingând amintirea unor vieţi scurte sau viitoare, cu durerea unui azi prea lung şi-a unui ieri prea absent în mintea-mi.
Păşesc pipăind culori, sunete, şi-un zâmbet, cel mai minunat şi plin de speranţă zâmbet de pân-acum.
Dansez, cuprinzându-te în mine, îndrăgostită de Iisus ca şi tine, curioasă; căutând conturul copilului tău nenăscut, necreat de sărut, ce stingher îşi aşteaptă liberarea din cel mai însorit şi-nmiresmat colţ al sufletului meu.
Te-a urmărit aşteptarea mea, şi-ţi va aşterne mângâieri peste nopţile şi zilele tale, binecuvântări peste lumina ce-ţi alină sufletul, bucurii peste amarul din inimă, lumânări înaintea şi-n urma paşilor tăi, sărutări în colţul buzelor ce zâmbesc gândind la inima mea.
Arzând, mă transform în cenuşă, mă retrag şi renasc sub norul acestei planete, recunoscând slava Lui în fiecare răsărit de soare la care surâzi şi tu; suspin în faţa fiecărei stele ce-ţi apune somnul.
Domnul să-ţi binecuvânteze calea, soţ al dorului meu !
Inima-ţi mulţumeşte că ai ales să te naşti, pe acelaşi sol cu mine!